Povestea lui "mimino"


Titlu poveste: "Gustul copilariei"

Text:
Lumina patrunde prin fantele ochilor abia deschisi ca un gand necuviincios care nu tine seama ca somnul de dimineata e cel mai dulce somn. Glasul orasului navaleste prin fereastra larg deschisa odata cu aerul rece al diminetii. O atmosfera grea, apasatoare… coborata parca din poeziile lui Bacovia, care-ti picura-n sulet tristete fara vreu motiv anume. Of, din nou e luni, sunt atat de nesuferite zilele de luni si mai si ploua! Ma indrept spre frigider, deschid usa si incerc sa gasesc ceva care sa semene cu un mic dejun. Nimic spectaculos, imi zic. Scot pachetul de unt Lurpak, cumparat cu o zi inainte la recomandarea unei prietene, laptele si putina dulceata de coacaze. Sorb o gura de lapte, iau o inghititura de paine unsa cu unt si dulceata si-mi fac planuri pentru ziua ce nu promitea nimic deosebit. Brisc am simtit cum o moleseala placuta mi-a cuprins tot trupul, m-am simtit descatusata, linistita, optimista, totul s-a transformat in lumina, culoare, bucurie, exact ca-n vremuri demult uitate. Aroma untului mi-a amintit de copilarie, de blandetea bunicii, de grija cu care ne rasfata la micul dejun cu bucatele cele mai alese din cate-si putea permite in acele timpuri, de placerea lucrurilor simple, de lipsa de griji, de dragostea cu care eram inconjurati. Parca atunci nu existau zile de luni sau nu asa cum sunt cele de acum… Pentru cateva clipe m-am simtit iar copil si asta mi-a fost de ajuns pentru a vedea si trai ziua, viata altfel. Stiti cum se spune: Nimeni nu-i om mare daca a uitat sa fie copil! Sa nu uitati niciodata de copilul din voi!